De Viață
Trei mesaje. Care s-au unit în mintea mea cu Superglue, au zgândărit în focul interior…
”Viața este cea pe care ți-o creezi. În timpul pandemiei, m-am mutat într-o țară nouă, am început job-ul visurilor mele și, acum, am aflat că sunt însărcinată cu primul meu copil. Acesta este genul de an când te gândești că astfel de lucruri nu au cum să se întâmple, dar nu am pierdut niciodată speranța. Această pandemie m-a făcut să văd cât de prețioasă este viața și cât de norocoși suntem. Recunoștința a acaparat fricile pe care le-am avut. Bineînțeles că încă am frici, dar până acum m-au condus la lucruri extraordinare. Mă simt atât de liberă, paradoxal, într-un timp când avem cea mai mică libertate. Sunt multe lucruri nasoale care s-au întâmplat tuturor în acest an, inclusiv mie, dar perspectiva corectă ne poate duce foarte departe.”
Din cele 1.273 de emailuri primite, el le-a alchimizat în 10 lecții de viață, care devin din ce în ce mai importante, cu cât vei continua să citești. Au rezonat complet cu mine, pentru că le-am descoperit și eu în viața mea și a celor din jurul meu. Tu te regăsești printre ele?
Asa ca de acum, sub nuc sau in imbratisari, cand ce e pe interior e prea mult, prea tare, prea vijelios o sa plang. Si asta nu inseamna ca nu sunt bine. Chiar din contra, sunt foarte bine. Imi eliberez mintea si sufletul
…ca sa ne batem capul prea mult cu diete, riduri, geometria corpului si parerea celorlaltora despre noi. Mai degraba sa surprindem fericirea in momente marunte, sa ne admiram in oglinda, exact asa cum suntem si sa invatam sa ne iubim…centimetru cu centimetru.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii. Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea. Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Tocmai am finalizat de citit fantastica carte “Scrisori catre fiul meu”, magistral scrisa de Gabriel Liiceanu. In ultimul capitol povesteste de “cutia lui cu fleacuri”… un sertar mental unde are adunate amintiri de la diferite varste. Toate “lasate mostenire” acum fiului sau din Japonia.
– „Ne certam, dar nu ne plictiseam!” Pare a fi secretul fericirii familiei Celibidache. Sa inveti sa razi cu „adversarul”, nuanta mai tarziu Ioana. Sa razi chiar daca nu ai de ce, altfel, te plictisesti de te ia dracu! Asa au ras 45 de ani!