Astazi le-am scris un e-mail mamelor mele. Cele doua. Celei care mi-a dat viata, care e parte din fiecare celula a mea si celei care mi-a devenit mama cand m-am casatorit, care mi s-a altoit pe suflet ca o floare frumos parfumata. Sunt diferite si se completeaza reciproc ca intr-un dans ritmat, le apreciez pe amandoua enorm si sunt atat de binecuvantata si recunoscatoare sa am o familie extinsa unita, armonioasa si frumoasa.
In viata, pana acum, mi s-a intamplat ori sa ma inteleg mai bine cu parintii barbatului, decat cu barbatul in sine… ori sa simt in inima mea ca nu e loc decat de politete, de aniversari cu familia extinsa fade si de complezenta.
Si atunci am facut alegerea constienta sa nu ma opresc pana nu gasesc barbatul care sa ma iubeasca mai mult decat parintii sai, iar, cu cei ce i-au dat viata, sa ma simt ca acasa, caci sunt acasa, sunt parte din inima lui, implicit si a mea. Si iata ca viata, Universul le-a aranjat pe toate, conform dorintelor asternute intr-o noapte, printre lacrimi, cu inima plina de dezamagire, dar si speranta in acelasi timp.
Oricum ar fi dinamica dintre fii, fiice si soacre, socri, cred 100% ca este esential sa avem grija cum intretinem aceasta relatie. Sunt de parere ca, indiferent de ce spunem si ce aratam, se simte ce e in sufletul omului cu adevarat, ce sentimente nutreste cand nimeni nu se uita. De aceea este atat de important sa sadim emotii nobile fata de socrii nostri, sa nu ii barfim, sa nu ii jignim sau sa le cautam nod in papura.
Nimeni nu e perfect, dar totusi cu totii ne dam silinta sa fim cea mai buna varianta a noastra. Am fost crescuti diferit, minim 25-30 de ani de experiente se astern altfel in perceptia asupra lumii, cu totii avem tabieturi mai mult sau mai putin impietrite, viziune asupra lumii mai colorata sau mai monocroma. Adevarul e tot timpul la mijloc, depinde doar prin ce prisma alegi sa te uiti la detalii. Incearca sa te pui si in pielea lor inainte sa ii judeci. Poate asa vei gasi ceva mai multa intelegere.
Cauta sa gasesti mediana, discuta cu ei daca e ceva neclar, in loc sa ramana sub pres si sa miroasa din ce in ce mai urat. Caci ce nu se uita si nu se iarta, nu dispare, ci ramane adanc si sapa si mai adanc, chiar daca pare invizibil. Imi amintesc cu nostalgie cand am fost la prima cafea cu ceea ce urma sa devina mama mea prin alianta si, ca doua sagetatoare desavarsite, am palavragit cu orele. Iar la un moment dat mi-a spus: “Alina draga, daca vreodata fac ceva ce nu iti place, daca ceva te deranjeaza, te rog sa vii direct la mine si sa discutam. E cel mai bine asa!”. Nu a fost cazul niciodata, dar tot timpul ma duc in apropierea ei calda cand ceva ma roade, cand caut solutii si nu stiu cum sa le ating, cand imi e dor sa imi mai povesteasca despre planurile ei si ii accept cu atata iubire si recunostinta sfaturile de casnicie, caci ea il stie pe fiul sau ca pe propriul suflet, dar si tainele casniciei, dupa 39 de ani de casnicie si 44 de relatie alaturi de sotul ei.
Lipsa unei relatii bune cu familia extinsa afecteaza atat de adanc fiecare membru, fie evident, fie latent, lasa un gust amar greu de lepadat cu un mentos si adauga o vascozitate relatiei ce nu prea se dilueaza, indiferent de cat detergent ai folosi.
Cunosc cupluri ce au ajuns la divort din aceasta cauza sau familii intregi ce nu mai vorbesc cu parintii lor. Stiu ca nu e intotdeauna usor, insa familia e un pilon de baza pentru a fi centrat cu tine insuti, care nu se destrama ca o basma ieftina asa… cu o vorba, doua, cu o farfurie sparta si resentimente aricioase.
Asa ca ai grija ce sadesti si in ce atitudine te afli… caci tu vei culege roadele.
Fii deschis sa dai o sansa si, desi e dificil uneori, fii intelegator.
Cu totii cautam apreciere, intelegere, valorizare si iubire.